28.10.2013

                          

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

            Parchetul de pe lângă Judeca a dispus, în data de 25.10.2013, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului VASILESCU CĂTĂLIN-ANDREI, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat următoarea situație de fapt:

În perioada 2010-2013, prin intermediul unor anunțuri în presa scrisă ori pe internet, precum și prin intermediul telefonului, a indus în eroare cu privire la oferirea unor locuri de muncă în străinătate și, sub acest pretext a solicitat și primit diferite sume de bani de la un număr de 145 de persoane, din aproape toate județele țării, producând un prejudiciu total de 146.435,43 lei și 6.399 euro.

Dosarul  a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Iași.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.