COMUNICAT DE PRESĂ

23.03.2018

 

 

          Prin rechizitoriul din data de 21.03.2018 Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului Bitere Eugen Valentin pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată faptă prevăzută și pedepsită de  art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (11 acte materiale), constând în aceea că, în calitate de medic primar chirurgie cardiovasculară în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare ,,Prof. Dr. I.M. Georgescu” din Iași, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau ca urmare a îndeplinirii acestor atribuții:

- în luna septembrie 2016 a pretins suma de 7000 de lei pacientului S D I în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale; pentru că acesta nu avea suma de bani solicitată, a primit ulterior printr-un intermediar suma de 4000 de lei;

- în perioada 02.02.2017 – 16.02.2017 a pretins și primit suma de 1000 de lei de la pacienta P I în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale;

- în cursul lunii aprilie 2017 a pretins  pacientului P V și fratelui acestuia P G suma de 1500 euro în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale; deoarece cei doi nu dispuneau de această sumă de bani, a acceptat și primit în cursul lunii mai 2017 suma de 4500 lei de la P G, după ce a efectuat actul medical;

- în data de 06.06.2017 a pretins suma de 1500 de euro pacientei J A și fiicei sale G M pentru a efectua o intervenție chirurgicală;

- în data de 14.06.2017 a acceptat și primit de la B M suma de 100 de euro ca urmare a consultației medicale oferite numitei D V;

- în data de 15.06.2017 a primit suma de 1500 euro de la F M reținând pentru sine suma de 1300 de euro (deoarece a restituit 200 euro) pentru a efectua o intervenție chirurgicală pacientului F M, după ce anterior, în data de 11.06.2017, pretinsese suma de 1500 euro lui F M;

- în data de 06.06.2017 a primit suma de 400 de lei de la P M ca urmare a consultației medicale oferite numitei P E;

- în data de 08.06.2017 a primit suma de 1000 de lei de la P G ca urmare a unei intervenții chirurgicale efectuate pentru pacienta P D;

- în data de 12.06.2017, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins suma de 8000 de lei numitelor P A și M M, pentru a efectua o intervenție chirurgicală pentru aceasta din urmă; în aceeași împrejurare a primit de la P A suma de 500 de lei ca urmare a consultației medicale oferite cu privire la pacienta M M;

- în data de 13 iunie 2017, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit suma de 100 de lei de la pacientul G V, pentru a prescrie unele analize medicale premergătoare unei intervenții chirurgicale;

- în data de 15 iunie 2017, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit suma de 6000 de lei de la pacienta N A pentru a-i efectua o intervenție chirurgicală, după ce în luna ianuarie 2017 îi pretinsese 8000 de lei.

          Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Forcoș Maria, Prodan Maria, Pantea Adriana, Pruteanu Gheorghe și Grumeza Vasile pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că au dat inculpatului Bitere Eugen Valentin diferite sume de bani în legătură cu serviciile medicale prestate de acesta.

          În cauză au fost luate măsuri asigurătorii și s-au formulat propuneri de luare a măsurii de siguranță a confiscării, inclusiv a confiscării extinse.

          Dosarul urmează să parcurgă procedura de cameră preliminară la Tribunalul Iași.

 

          Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală ce nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Prim-procuror adjunct,

PECINCU ALEXANDRU CRISTIAN