COMUNICAT DE PRESĂ

29.07.2019

 

 

 

Prin referatul din data de 28.07.2019 emis în dosarul penal nr.546/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a propus arestarea preventivă a inculpatului  Vieriu Eugen, în vârstă de 41 ani, cercetat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.188 alin.1 C.p. cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.p. (în stare de provocare), asupra victimei V.V., în vârstă de 36 ani.

 

În fapt, s-a reținut că:

          În data de 27.07.2019, în jurul orelor 19.30, în timp ce se afla în fața unui magazin sătesc din localitatea Poiana de Sus, comuna Țibana, jud.Iași, pe fondul consumului de alcool, dar și al stării de tulburare provocată de atitudinea agresivă a victimei V.V. (care i-a aplicat câteva lovituri cu un bici), inculpatul Vieriu Eugen a lovit victima cu un cuțit în zona toracică stângă, cauzându-i plagă penetrantă ce a interesat pericardul și cordul, leziuni ce au condus la deces.

Fiind audiat în cauză, inculpatul a avut o atitudine procesuală de recunoaștere a faptei pentru care este cercetat.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

 

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Prim procuror,

                                                                                                                     Mihaela Apostol