COMUNICAT DE PRESĂ

02.03.2020

 

 

 

Prin referatul din data de 02.03.2020 întocmit de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a propus arestarea preventivă a inculpatului  M.C., în vârstă de 44 ani, cercetat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.188 alin.1 C.p., asupra victimei H.A., în vârstă de 39 ani.

 

În fapt, s-a reținut că:

Pe data de 29.02.2020, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe un teren viran din apropierea căii ferate din satul Pădureni, comuna Grajduri, jud.Iași, inculpatul M.C. i-a aplicat victimei H.A. lovituri cu pumnul la nivelul capului și al gâtului. În timp ce victima era căzută în genunchi, inculpatul, din spate, i-a prins cureaua de la pantaloni în jurul gâtului și a strâns-o până în momentul în care victima nu a mai mișcat, provocându-i moartea.

Medicul legist din cadrul I.M.L. Iași a concluzionat că decesul victimei s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecința comprimării pachetului vasculo nervos și aeric al gâtului cu un laț traumatic sub acțiunea unei forțe externe (ștrangulare).

Fiind audiat de procuror, inculpatul a avut o atitudine procesuală de recunoaștere a comiterii faptei pentru care este cercetat.

 

 

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Prim procuror,

Mihaela Apostol