COMUNICAT DE PRESĂ

20.01.2020

 

 

 

Prin referatul din data de 20.01.2020 întocmit de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a propus arestarea preventivă a inculpatei  Ș.R, în vârstă de 32 ani, cercetată în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie și tâlhărie, fapte  prevăzute de  art. 188 alin.1 Cod penal, art. 199 alin. 1 Cod penal și art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, asupra victimei R.I. în vârstă de 71 de ani

 

În fapt, s-a reținut că:

În dimineața zilei de 14.12.2019, inculpata Ș.R, în vârstă de 32 ani și victima R.I. în vârstă de 71 de ani (concubini) au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat au avut o dispută legată de banii pe care-i luase inculpata de la victimă. Astfel, cei doi s-au încăierat în bucătăria locuinței, iar inculpata i-a pus piedică victimei, care a căzut. În continuare, aceasta a luat un ciocan de bătut carnea, cu care i-a aplicat mai multe lovituri, mai ales la nivelul capului, după care, folosind un cuțit, a înjunghiat victima în zona hemitoracelui stâng.

După epuizarea agresiunii, inculpata a sustras din portmoneul victimei suma de 250 de lei, după care a încuiat locuința și a plecat.

Ulterior, inculpata s-a deplasat la un bar, unde a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, până i s-a făcut rău și a leșinat, context în care a fost preluată cu ambulanța și transportată la U.P.U. a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași, de unde a fost preluată și internată la Institutul de Psihiatrie Socola Iași.

La data de 20.12.2019, după externare, inculpata a cumpărat băuturi alcoolice și s-a deplasat la domiciliul unde se afla cadavrul victimei, în aceeași poziție în care-l lăsase. În momentul în care a terminat băuturile cumpărate, în jurul orei 2015, a sunat la SNUAU 112 și s-a auto-denunțat.

Fiind audiată în cauză, inculpata  a recunoscut comiterea faptelor imputate.

În urma expertizării medico-legale psihiatrice s-a concluzionat că inculpata a avut discernământ la momentul comiterea faptelor pentru care este cercetată.

 

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Prim procuror,

Mihaela Apostol